Monomerii diaminei sunt o clasă de compuși organici care conțin două grupări funcționale amino (–NH₂), utilizate pe scară largă în sinteza materialelor-de înaltă performanță, cum ar fi poliimidele, poliureele și nailonul. Proprietățile lor chimice depind în principal de reactivitatea grupărilor amino și de structura moleculară globală (alifatică sau aromatică).
Bazicitate: Grupările amino sunt bazice și pot reacționa cu acizii pentru a forma săruri.
Reactivitate: se condensează cu acizii dicarboxilici pentru a forma poliamide (cum ar fi nylonul).
Ei participă la reacții de-reticulare (cum ar fi întărirea cu rășini epoxidice).
Monomerii diaminei cu structuri diferite variază semnificativ în solubilitate, punct de fierbere, pKa și stabilitate. De exemplu, diaminele alifatice sunt în general mai solubile în apă, în timp ce diaminele aromatice sunt mai solubile în solvenți organici, cum ar fi DMF și NMP.
